Asortie
× Blog Contact

SPUNE-MI CE PANTOFI PORȚI, CA SĂ ÎȚI SPUN CINE EȘTI!

SPUNE-MI CE PANTOFI PORȚI, CA SĂ ÎȚI SPUN CINE EȘTI!

SPUNE-MI CE PANTOFI PORȚI, CA SĂ ÎȚI SPUN CINE EȘTI!

Se spune că felul în care ne îmbrăcăm, ne coafăm și ne machiem scoate la iveală cine suntem și ceea ce credem despre propria persoană. Un studiu a demonstrat faptul că inclusiv pantofii, care pe lângă faptul că ne protejează picioarele de contactul cu solul, reprezintă indicii puternice despre personalitatea noastră. Așa că, dacă ne-am gândit să lăsăm o impresie bună la un interviu pentru un loc de muncă, la o întâlnire, la o ședință sau în oricare alt cadru social, trebuie să învățăm să ne alegem cu atenție încălțămintea.

Un studiu realizat de Universitatea din Kansas și publicat în revista Journal of Research in Personality a demonstrat că personalitatea noastră este reflectată în proporție de 90% de pantofii pe care îi purtăm. Echipa a lucrat cu 63 de studenți cărora le-a arătat mai mult de 208 fotografii ale încălțărilor purtate de către voluntari; celor din urma realizându-li-se inițial un test de personalitate. Pe lângă pozele cu încălțămintea, observatorii au reușit să afle cu o precizie relativă dacă persoana era libertină sau conservatoare, extravertită sau introvertită, dacă era stabilă din punct de vedere emoțional, precum și nivelul de simpatie față de sine, nesiguranță, anxietate și izolare. Au reușit inclusiv să descopere nivelul social și veniturile.

Studiul a scos la iveală că cei care poartă cizme înalte au tendința de a fi mai antipatici și le e greu să lege relații intime. Dacă poartă botine înseamnă ca personalitatea lor este agresivă. În ceea ce privește culoarea, pantofii de culori variate determină o personalitate veselă și extrovertită. Pe de altă parte, persoanele conștiincioase și serioase purtau pantofi care, deși nu erau noi, erau foarte curați și bine întreținuți. Aceste persoane obișnuiesc și ele să arate o oarecare anxietate atunci când o relație intimă se încheie, apoi demonstrează că sunt mai preocupate de aparențe și de imaginea pe care alții și-o formează despre ele. În mod evident, pantofii scumpi sunt purtați de către acele persoane cu o putere financiară mare și care sunt, de obicei, juste. Pe de altă parte, pantofii ieftini și neîngrijiți sunt purtați de persoanele cu tendințe libertine. La prima vedere, se pare că pantofii Stiletto, pe lângă faptul că oferă un aspect sexy, sunt utilizați de către acele femei cărora le place să experimenteze senzația de putere, pe lângă cea de încredere în sine.

Totuși, studiul demonstrează că femeile care obișnuiesc să încalțe pantofi dama incomozi sunt persoane liniștite, deși pantofii mai practici aparțin utilizatorilor mai simpatici și prietenoși. Femeile care poartă balerini sunt firi diplomatice și ambițioase, în timp ce femeile care poartă încălțăminte sport sunt de regulă mai spontane și mai hotărâte. În ceea ce privește purtătoarele de sandale dama fără toc, acestea au un caracter plăcut, natural și simplu. De asemenea, dacă porți pantofi plictisitori înseamnă că ai dificultăți în a stabili relații personale, că ești timid/ă și că personalitatea ta este represivă și distantă, cu abilități reduse de comunicare și că nu pui prea mare preț pe imaginea pe care și-o formează lumea despre tine. Ei bine, voi în care categorie vă încadrați?

Pentru a scrie un comentariu te rugam sa te autentifici sau sa iti creezi un cont nou