Asortie
× Blog Contact

CUM SĂ CUMPERI INTELIGENT PRODUSE LA REDUCERE

CUM SĂ CUMPERI INTELIGENT PRODUSE LA REDUCERE

Când vine vorba de reduceri, noi femeile suntem printre cele mai impulsive: cumpărăm pentru că este ieftin sau pentru că ne place culoarea, chiar dacă mai avem același model în alte 5 exemplare. În concluzie, cumpărăm pentru că ne place să facem cumpărături și la asta ne pricepem foarte bine. Însă, pentru că vrem să facem cele mai bune alegeri, ar fi bine să urmărim câteva reguli de bază.

În rândurile care urmează am venit cu câteva propuneri de lucruri pe care să le faci înainte de a merge la cumpărături sau atunci când te afli într-un magazin plin cu articole vestimentare cu prețuri tentante.

Pasul 1 - Operațiunea “dulapul”

Poate cel mai important și de folos lucru pe care poți să îl faci înainte de a merge la cumpărături este să îți “verifici” dulapul. Scoate tot ce ai în el și sigur vei găsi articole de care ai uitat. Cu această ocazie îți faci și puțină ordine, îți poți aranja hainele după alt tipar, poate după culoare, și mai ales afli că ai uitat de un cardigan lung și vaporos care merge perfect cu o pereche de pantaloni scurți într-o seară pe plajă. Este cea mai bună metodă de a nu cumpăra impulsiv atunci când te trezești înconjurată de reduceri.

Pasul 2 - Analizează-ți stilul

După o analiză productivă a dulapului, poți să faci un rezumat al articolelor pe care le ai. Ce culori predomină în garderoba ta, care este stilul pe care îl adopți cel mai des și unde îți petreci cea mai mare parte a timpului? Răspunsurile ar trebui să vină destul de ușor, mai ales că ai trecut prin toate hainele pe care le ai. Asta te va ajuta să nu îți cumperi o rochie, pe care există posibilitatea să nu o porți decât la petrecerea de la piscină în weekend-ul care vine.

Pasul 3 - Alege BASIC

Dacă, totuși, îți dorești câteva piese vestimentare noi în garderobă, mergi pe piesele de bază. Profită deci de oferte încălțăminte sau haine pe care să le porți în mai multe ținute. Cele mai bune investiții vor fi în articole în culori care pot fi asortate ușor și modele și croieli simple. Articolele basic te vor ajuta să le combini rapid și să obții o ținută chiar și pentru o seară în oraș, cu siguranța că stilul tău oricum va ieși în evidență.

Pasul 4 - Propune-ți o limită

Știm că și ție îți place să mergi prin magazine, să te plimbi și să cauți cele mai bune oferte și să faci cele mai bune alegeri. Pentru a nu te lăsa dusă de val și de euforia momentului, pleacă de acasă cu o sumă fixă de bani. Propune-ți să nu cheltuiești mai mult de atât și cu siguranță asta te va impulsiona să cumperi doar ce ai strictă nevoie. Noi am încercat și funcționează. Vei acorda atenție strict articolelor pe care ți-ai dorit de la bun început să le cumperi și de care chiar te vei folosi cât mai des.

Pasul 5 - Cumpără și fă combinații vestimentare

Înainte de a merge la casele de marcat, probează articolele pe care ți le dorești și gândește-te cu care altele din garderoba ta ar merge combinate. Dacă îți vin în minte cel puțin 3 combinații, atunci merită să investești. În caz contrar, există șansa să faci o achiziție de care nu te vei bucura prea des. Fii practică și în felul acesta vei economisi.

Pasul 6 - NU cumpăra doar pentru că are preț mic

Arma cu care comercianții se joacă cu mintea noastră este prețul mic și din ce în ce mai mic. Atunci când vezi prețul mare tăiat și dedesubt un preț mic, asta te face să crezi că, dacă vei cumpăra, vei fi făcut cel mai bun târg din viața ta. Ei bine, nu. Ia în considerare toate cele de mai sus, orientează-te și după preț și astfel vei ieși după o zi de shopping și cu conturile în regulă, dar și cu cele mai bune investiții pe care le puteai face.

Și, dacă toate cele de mai sus ți se par a fi niște sfaturi utile, pune-le în aplicare și te invităm la noi pe site cu numeroase promoții încălțăminte. Reduceri sunt multe, modelele diverse și pentru toate stilurile, iar prețurile pentru toate buzunarele. Click aici: asortie.ro și spor la cumpărături cumpătate. :D <3

Pentru a scrie un comentariu te rugam sa te autentifici sau sa iti creezi un cont nou